fbpx

Transport gratuit la comenzile peste 200 de lei.

Gaura maculară – pe cât de mică, pe-atât de periculoasă

Gaura maculară – pe cât de mică, pe-atât de periculoasă

Ce este gaura maculară?

Ce este gaura maculară? Este periculoasă pentru vedere? Dr. Andrei Merticariu, chirurg oftalmolog, răspunde acestor întrebări și ne oferă mai multe detalii despre această afecțiune.

Puteți găsi interviul integral aici, după cum v-am obișnuit. Pentru mai multe detalii despre cum puteți intra în contact cu Dr. Andrei Merticariu, intrați aici.

Ce reprezintă gaura maculară?

Conform dlui. Dr. Merticariu, gaura maculară este o afecțiune destul de rară, în care se produce o gaură, o lipsă de țesut fix în centrul retinei, în centrul fundului de ochi.

Gaura maculară are o dimensiune foarte mică, aproximativ jumătate de milimetru. Cine s-ar fi gândit că un lucru atât de mic poate produce atât de multe probleme?

Motivul apariției acestei găuri maculare nu este unul standard. Poate fi uneori asociată cu vârsta, însă de cele mai multe de ori ține doar de noroc, sau de lipsa acestuia.

Chirurgia vitreo-retiniană în tratarea găurii maculare

Chirurgia vitreo-retiniană este cea mai complexă și dificilă parte a chirurgiei ochiului. Dificultatea provine ca urmare a faptului că intervenția se face asupra părții din spate a ochiului, la care accesul este mai dificil.

Odată cu dificultatea ridicată a chirurgiei vitreo-retiniene, vin și complicațiile.

Una dintre complicații este faptul că problema nu poate fi rezolvată dintr-o singură operație, fiind necesare mai multe intervenții.

O altă complicație o reprezintă recuperarea vederii. Bolile retiniene, precum gaura maculară, sunt grave.

În cele mai multe cazuri, prin intervențiile chirurgicale, vederea este recuperată doar parțial, extrem de rar fiind recuperată complet.

Close-up eye

Cât durează și în ce constă recuperarea?

Durata recuperării postoperatorii începe să devină din ce în ce mai scurtă, mulțumită tehnicii medicale care progresează de la an la an.

Instrumentele sunt din ce în ce mai mici, procedurile sunt din ce în ce mai blânde și mai puțin traumatice pentru ochi.

De cele mai multe ori este nevoie doar de internare de zi pentru realizarea procedurilor.

Prima lună după intervențiile chirurgicale retiniene este cea mai importantă. Complicațiile, dacă acestea există, apar de obicei în această perioadă.

Pacienții nu au în această perioadă restricții majore. Bineînțeles, trebuie să-și administreze un tratament care este de cele mai multe ori sub formă de picături, adică destul de ușor de folosit.

O altă recomandare este menținerea unei anumite poziții a corpului, de exemplu cu fața în jos, sau pe o anumită parte, câteva zile.

Cum știm că operația a avut succes?

Succesul intervenției se poate măsura destul de simplu, prin comparația acuității vizuale de dinainte și după operație.

Dacă nu există complicații, calitatea vederii se menține în timp și se poate și îmbunătăți, pe termen lung, mai ales la pacienții tineri.

Însă, în chirurgia retiniană, evoluția bolilor este foarte lungă, în special când sunt prezente și alte afecțiuni, cum ar fi diabetul.

Atunci când există un diabet zaharat, complicațiile acestuia asupra vederii pot fi rezolvate pe moment, dar după o perioadă, acestea pot reapărea.

Tocmai de aceea este important ca pacienții să se prezinte la controale oftalmologice regulate!

Vă așteptăm pe blogul nostru, pentru a citi mai multe articole din lumea oftalmologiei!

Despre degenerescența maculară legată de vârstă

Despre degenerescența maculară legată de vârstă

Poate fi DMLV tratată în totalitate?

DMLV se vindecă în totalitate? Dl. Dr. Sever Șter, medic oftalmolog formulează un răspuns pentru această întrebare.

Degenerescența maculară este o boală degenerativă, în care este afectată macula, adică zona de maximă acuitate vizuală a retinei. Retina este acea parte a ochiului care este responsabilă de captarea luminii și transformarea acesteia în imagini, care sunt transmise către creier, prin nervul optic. Află mai multe despre DMLV aici!

Puteți găsi interviul integral mai jos, iar pentru o vizită la dl. Dr. Șter, puteți intra aici.

Există un tratament eficient pentru DMLV?

Atunci când vorbim despre degenerescența maculară, vorbim de o boală cronică (adică se manifestă pe o perioadă mai lungă de timp). Vorbim de o boală care afectează pacienții cu vârsta peste 50 de ani.

Această afecțiune, din păcate, nu se poate vindeca în totalitate.

Ceea ce există în momentul de față în ghidul de tratament al acestei patologii este pentru a aduce o ameliorare acuității vizuale pacientului, pentru a aduce o îmbunătățire a calității vieții pacientului.

În ziua de astăzi, medicina se concentrează mai mult pe o ameliorare a calității vieții. Implicit, tratamentele pentru DMLV aduc o ameliorare, chiar o îmbunătățire a stării generale, dacă acestea sunt administrate în mod corespunzător.

Poate pacientul cu DMLV să conducă?

Pacienții trebuie să fie conștienți că această patologie poate să fie invalidantă. Aceasta acționează asupra vederii centrale, astfel, pacienții cu DMLV nu vor mai putea vedea dungile de demarcație a drumului, sau poate chiar un obstacol ce le poate în pericol viața.

Trebuie să fie conștienți de gravitatea consecințelor acestei probleme.

Din păcate, pacientul devine incapabil să conducă, odată cu avansarea degenerescenței maculare. Bineînțeles, trebuie să conștientizeze pericolul la care se expune și pericolele la care expune ceilalți participanți la trafic.

În situația în care această patologie este depistată din timp, este tratată corespunzător și are o evoluție favorabilă, pacientul poate în continuare să conducă un autovehicul în limite legale.

Relația medic-pacient

Este foarte important pentru reușita actului medical și a tratamentului să existe o conexiune între medic și pacient.

Încredere și capacitatea de a-i spune tot ceea ce este relevant legat de bolile sale și de starea sa de sănătate este un element important în relația medic-pacient.

O patologie nu poate fi privită singular. Ea trebuie încadrată în contextul general al pacientului, ținând cont de toate problemele sale de sănătate.

Menținerea unui echilibru ale altor eventuale patologii poate ajuta în obținerea unui răspuns mai bun la tratament și o evoluție mai bună a patologiei oculare.

Și tu îți poți proteja vederea cu ajutorul unei nutriții sănătoase, dar și cu un mic ajutor de încredere!

MacuShield este suplimentul tău alimentar cu luteină, zeaxantină și mezo-zeaxantină, ce susține performanța vizuală!

Chirurgia cataractei – riscuri și complicații

Chirurgia cataractei – riscuri și complicații

Riscuri în operația de cataractă

Dr. Cristina Nicula, medic oftalmolog la Clinica Oculens, Cluj-Napoca, este alături de noi pentru a ne vorbi despre diversele riscuri în operația de cataractă.

Poți viziona interviul integral cu dna. Dr. Cristina Nicula aici, iar pentru a programa un consult oftalmologic, poți intra aici.

 

Riscuri și complicații în chirurgia cataractei

Complicațiile asociate operației de cataractă pot apărea atât în timpul operației, cât și după operație, apărute imediat sau după o anumită perioadă de timp.

Anestezia cu injecție parabulbară prezintă un risc intraoperator, deoarece poate genera un hematom ce duce la deteriorarea nervul optic.

De aceea, în momentul de față, acolo unde este posibil, anestezia topică a devenit din ce în ce mai folosită tocmai pentru a elimina această complicație.

Apoi sunt complicațiile legate de timpii operatori și derapajul capsulei anterioare, datorită faptului că, la persoanele mai tinere, această capsulă este mai elastică.

Astfel, poate suferi un derapaj și să ajungă până la capsula posterioară, ducând la o luxare a nucleului în mediul vitros.

Sigur că în astfel de situații, sau în situațiile când medicul intuiește că acest lucru s-ar putea întâmpla, trebuie asigurate toate măsurile de prevenție.

Cât de des apar riscuri sau complicații?

Este important de înțeles faptul că aceste complicații nu sunt foarte des întâlnite. Acestea apar cu precădere în cazul unei cataracte vechi, dure.

Tocmai de aceea, aparatura modernă, de care beneficiază atât medicii, cât și pacienții și vizita oftalmologică regulată pot ține sub control evoluția cataractei și pot determina momentul potrivit pentru intervenția chirurgicală.

Complicații precoce

Dintre complicațiile postoperatorii care pot să apară îimedait după operația de cataractă, se pot aminti uveitele, cu forma cea mai severă a acestora, endoftalmita.

O altă complicație este glaucomul secundar, care, dacă este depistat din timp, printr-o medicație anti-glaucomatoasă, se poate rezolva fără a fi o problemă deosebită.

Dezlipirea de retină poate, de asemenea, să apară, în special în cazurile cu rupturi de capsulă posterioară.

Complicații tardive

Dintre cele tardive, adică cele care apar după o perioadă mai îndelungată, amintim keratopatia edematoasă, care, din păcate, nu poate beneficia decât de transplant cornean.

Poate cea mai frecventă dintre complicații este opacifierea capsulei posterioare. În trecut, această complicație era numită cataractă secundară și de care pacientul se teme.

Însă, pacientului trebuie să i se pună în vedere faptul că aceasta poate apărea în timp, la anumite persoane.

Aceasta poate fi rezolvată la adulți prin intermediul unei intervenții cu laser YAG Neodymium.

În cazul copiilor, intervenția este puțin mai dificilă, iar părinții trebuie informați despre toate posibilitățile evolutive.

Cristalinul se distruge în timp?

Cristalinul artificial se poate deteriora în urma unui Laser YAG, dacă medicul nu este atent unde aplică fasciculul laser.

Tocmai de aceea există cristaline care sunt compatibile cu Laserul YAG.

Acestea se pot leza, de asemenea, în cursul unui traumatism ocular, și atunci, în mod evident, trebuie schimbate.

Ar mai intra în discuție și scoaterea cristalinului artificial ca urmare a erorilor biometrice severe.

Acest lucru ne spune, de fapt, cât este de important examenul preoperator și stabilirea puterii dioptrice a cristalinului.

Dacă există o diferență de 0-3 dioptrii între cei doi ochi, este recomandat un al doilea examen, tocmai pentru a evita îndepărtarea cristalinului.

Cristalinul artificial se simte în ochi?

Cristalinul artificial nu se simte în ochi, însă ceea ce simt din ce în ce mai mulți pacienți este ochiul uscat postoperator, poate și din cauza condițiilor de mediu sau a felului în care se desfășoară intervenția, cu mici incizii în cornee.

Ei au o senzație de corp străin și vin și se plâng. Aceștia au o vedere perfectă, ochi impecabil, cristalin perfect amplasat, totul pare în regulă și totuși ei se plâng de o calitate slabă, nu numai a vederii, dar și din cauza ochiului uscat.

De aceea, obligatoriu, după operația de cataractă și nu numai, este recomandat ca pacientul să folosească lacrimi artificiale. Fiecare pacient își va găsi lacrima lui, pentru că dacă la un pacient se potrivește o anumită lacrimă, poate un alt pacient nu se va simți bine cu ea.

Cât timp durează spitalizarea și recuperarea?

Pentru cataracta, procesul durează o zi. Pacientul se prezintă la spital sau clinică, cu analizele de sânge, cu un examen cardiologic, sau, în cazul copiilor, un examen ORL și pediatric, pentru că este necesară anestezia generală.

Se începe pregătirea preoperatorie și se intră în sala de operație.

Se face intervenția chirurgicală propriu zisă, după care pacientul este sfătuit să mai stea o jumătate de oră, o oră, după care poate să plece acasă și a doua zi revine pentru control și pentru indicațiile post-operatorii, pe o durată de patru-șase săptămâni.

În ce măsură influențează operația vederea?

După operația de cataractă, în condițiile unei retine intacte, fără a avea nici un fel de problemă, de exemplu dezlipire de retină, degenerescență maculară, recuperarea vizuală trebuie să fie de sută la sută.

Ce fel de restricții postchirurgicale există?

În general nu există.

Cu toate acestea, există și excepții, de exemplu un pacient care suferă de miopie, care a avut cataractă sau care și-a făcut operație de scădere a dioptriilor poate avea o retină extrem de delicată.

Pentru aceste persoane se recomandă evitarea efortului fizic.

Pentru mai multe articole despre chirurgia cataractei, cât și despre alte subiecte interesante din lumea oftalmologiei, te așteptăm pe blogul nostru!

Riscurile și complicațiile chirurgiei cataractei

Riscurile și complicațiile chirurgiei cataractei

Complicații în chirurgia cataractei

Există riscuri și complicații în chirurgia cataractei? Vine în ajutorul nostru și ne oferă un răspuns dna. Dr. Laura Macovei, medic primar oftalmolog la Spitalul Militar Central.

Poți găsi aici, de asemenea, și interviul integral cu dna. Dr. Laura Macovei.

Care sunt riscurile și complicațiile operației de cataractă?

Cataracta este o afecțiune a ochilor care apare atunci când cristalinul se opacifiază.

Cristalinul este o lentilă, care ar trebui să fie clară, pentru a permite luminii să intre în ochi și să ajungă la retină, unde imaginea este percepută.

Când o persoană dezvoltă cataractă, acea lentila devine ca un geam încețoșat, împiedicând trecerea luminii și afectând claritatea vederii.

Cataracta poate fi tratată, prin intermediul unei intervenții chirurgicale.

Cu toate că este o intervenție care este efectuată frecvent, operația de cataractă poate prezenta riscuri și complicații.

Acestea apar, totuși, foarte rar, deoarece tehnologia s-a dezvoltat foarte mult.

Cât durează recuperarea?

Pacientul nu trebuie să petreacă prea mult timp frământându-se cu această intervenție. Acesta se va interna, va fi consultat, iar a doua zi va fi operat. Acesta va reveni a treia zi, pentru scoaterea pansamentului și pentru controlul postoperator.

Recuperarea completă, durează aproximativ o lună de la momentul operației, în sensul că pacientul va putea reveni la stilul de viață de dinainte de operație, iar ca și vedere, de obicei, în cazurile normale, pacientul poate vedea deja din a doua zi de după operație.

Ce determină calitatea vederii după operație?

Conform dnei. Dr. Laura Macovei, după operația de cataractă vederea poate să fie foarte bună, sau poate fi influențată de eventuale alte afecțiuni pe care le prezintă pacientul, cum ar fi degenerescența maculară legată de vârstă, glaucomul sau retinopatia diabetică.

Care sunt recomandările post operatorii în prima lună?

Cea mai importantă recomandare postoperatorie este o igienă oculară riguroasă. Igiena este foarte importantă pentru prevenția infecțiilor postoperatorii. E important ca pacientul să țină tratamentul prescris medicul oftalmolog și, de asemenea, este important să evite eforturile fizice.

La doi ani după intervenția chirurgicală de cataractă, în principiu nu mai sunt restricții de niciun fel.

În cât timp poate să renunțe pacientul la ochelari?

După operație, pacientul poate renunța la ochelari imediat. Desigur, acest lucru poate fi influențat de organismul și de reactivitatea pacientului, cât și de tipul de cristalin pe care acesta îl alege.

Cristalinul artificial se distruge în timp?

Cristalinul artificial este valabil pentru totdeauna, numai în condițiile apariției unor complicații, de exemplu pseudo-exfolierea, sau eventual în cazul unui traumatism, În condiții normale, cristalinul este pentru totdeauna, iar pacientul nu îl va simți ca fiind ceva străin.

Îmbunătățirea vederii este definitivă?

Din punctul de vedere al operației de cataractă, vederea poate rămâne la o calitate bună pentru totdeauna. Cu toate acestea, la nivelul ochiului se găsesc multe structuri și astfel, pot interveni diverse patologii legate de vârstă.

Un alt aspect destul de des întâlnit, ce poate afecta vederea este sindromul de opacifiere a capsulei posterioare, adică acel săculeț în care se află cristalinul. Desigur, sindromul de opacifiere poate fi tratat.

Ce este cataracta secundară?

Cataracta secundară reprezintă de fapt opacifierea capsulei posterioare, și poate fi tratată printr-o operație laser, ce redă pacientului vederea de dinaintea apariției acestui sindrom.

Ai încredere în știința MacuShield și oferă tot ce este mai bun vederii tale!

Riscurile și consecințele retinopatiei diabetice

Riscurile și consecințele retinopatiei diabetice

Riscurile diabetului asupra vederii

Dr. Ruxandra Pîrvulescu, medic primar oftalmolog în cadrul Clinicii Progresul, ne prezintă simptomele retinopatiei diabetice și riscurile diabetului asupra vederii.

Dacă vrei să afli mai multe detalii despre această boală, poți găsi aici interviul integral.

Ce este retinopatia diabetică?

Retinopatia diabetică este o afecțiune, o boală vasculară a fundului de ochi, a vaselor de la nivelul retinei.

Să ne gândim la retină, partea din spate a ochiului, ca la un film într-o cameră foto.

Atunci când suferim de diabet, nivelurile ridicate ale zahărului din sânge pot deteriora acest „film.” Aceasta face ca imaginea să devină neclară sau să apară pete.

Pe măsură ce retinopatia diabetică avansează, aceasta poate provoca sângerări în interiorul ochiului, ceea ce face să fie și mai dificil să vedem. Dacă nu este tratată, aceasta poate duce la pierderea vederii.

Este demonstrat faptul că persoanele care suferă de diabet sunt mai expuse la diverse afecțiuni, nu neapărat la nivelul ochilor, ci al întregului organism, mai ales la vasele sanguine mici.

Pacienții care suferă de diabet și observă pete în câmpul vizual și/sau scăderi ale acuității vizuale sunt ferm încurajați să meargă la medicul oftalmolog, pentru că acestea sunt principalele simptome ale retinopatiei diabetice.

Principalul factor de risc în apariția acestei boli este fluctuația glicemiei, diabetul neținut sub control.

Este foarte important pentru un pacient diabetic să își mențină nivelul glicemiei constant și în limite aproximativ normale, cu variații cât mai mici.

Câte tipuri de retinopatie diabetică există?

 Există două tipuri de retinopatie diabetică:

  • Neproliferativă – la nivelul fundului de ochi apar hemoragii și alte simptome care pot fi catalogate corect doar de un medic oftalmolog.

 

  • Proliferativă – în plus față de simptomele celei neproliferative, pe fundul de ochi cresc vase de sânge care în mod normal nu ar trebui să fie acolo. Această formare de vase (neovase) apare ca urmare a încercărilor organismului de a repara ce s-a stricat, însă într-un mod greșit, neprielnic pacientului.

Care sunt consecințele imediate asupra vederii?

Un pacient cu retinopatie diabetică nu își poate da seama că are o problemă în stadiul incipient al bolii.

În momentul în care pacientul sesizează scăderea acuității vizuale, înseamnă că boala deja a avansat și poate genera complicații.

Complicația cea mai de temut este un edem ocular diabetic, adică o acumulare de lichid în retină (acea zonă din ochi folosită pentru a „înregistra” imaginea).

Ideal ar fi ca, în momentul în care un pacient este diagnosticat cu diabet, să viziteze cel puțin o dată pe an un medic oftalmolog.

Care este cel mai eficient tip de tratament pentru retinopatia diabetică?

Prevenția este cea mai importantă, iar acest lucru se poate face prin vizite regulate la un medic oftalmolog.

Desigur, sunt multe tipuri de tratament pe care un pacient le poate primi, în funcție de gravitatea situației, dar acest lucru se poate face doar sub îndrumarea medicului oftalmolog.

Retinopatia diabetică poate avea un impact semnificativ asupra vieții pacientului.

Există multe cazuri în care retinopatia diabetică se dezvoltă asimetric, adică vederea nu scade la fel la ambii ochi. Este posibil ca un ochi să vadă mai bine decât celălalt, iar pacientul să nu își dea seama imediat că are o problemă de vedere.

Orice scădere a acuității vizuale trebuie tratată cu seriozitate, prin măsurarea regulată a acuității vizuale și controale oftalmologice regulate, în special în rândul persoanelor care suferă de diabet.

De asemenea, este important de menționat faptul că purtarea de lentile de contact nu constituie un risc pentru persoanele cu diabet.

Degenerescenţa maculară legată de vârstă şi stilul de viaţă

Degenerescenţa maculară legată de vârstă şi stilul de viaţă

Cauzele și simptomele DMLV

Află și tu mai multe informații referitoare la cauzele și simptomele DMLV, una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni oftalmologice la persoanele cu vârsta peste 50 de ani.

O populație îmbătrânită

S-a înregistrat o creștere a longevității și, prin urmare, o creștere a proporției populației îmbătrânite.

Se preconizează că până în anul 2025, populația geriatrică va depăşi 1,2 miliarde de oameni, din care, aproximativ 70% vor avea reședința în țările în curs de dezvoltare. Ca o consecință, poate coexista o creștere a prevalenței degenerescenței maculare legate de vârstă (DMLV).

Simptomele iniţiale ale DMLV sunt reducerea progresivă a acuității vizuale asociată cu distorsionarea imaginilor (liniile drepte apar vălurite).

O dietă sănătoasă pentru o vedere sănătoasă

Studiile au identificat un stil de viaţă care poate preveni apariţia acestei afecţiuni oculare.

O dietă sănătoasă reprezintă unul dintre puţinii factori modificabili care şi-au dovedit eficienţa în prevenţia şi întârzierea progresiei DMLV, în special al formei uscate. O alimentaţie adecvată include antioxidanţi de tipul luteinei şi zeaxantinei.

Studiul Rotterdam a evidenţiat legătura dintre aportul de nutrienți și riscul scăzut de a dezvolta DMLV. Un aport alimentar de nutrienți, precum luteina, zeaxantina, beta-caroten, acizi grași omega-3 și zinc previn riscul apariţiei DMLV.

Factori de risc în apariția DMLV

Asocierea dintre fumat și DMLV este larg cunoscută. Studiile clinice au demonstrat că fumatul este un factor de risc pentru progresia DMLV. Consumul unui număr mai mare de țigări este asociat cu un prognostic mai rezervat al DMLV.

Expunerea excesivă la ultraviolete şi lumină albastră poate induce DMLV.

Obezitatea, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare şi diabetul zaharat reprezintă factori de risc pentru apariţia şi progresia DMLV. Un control al tensiunii arteriale cu valori sistolice de sub 160 mmHg şi diastolice de sub 100 mmHg reduce riscul de progresie a DMLV formă umedă.

O alimentaţie corectă, dar şi o viaţă activă, ne pot scuti de numeroase boli printre care şi DMLV.

Și tu îți poți proteja vederea cu ajutorul unei nutriții sănătoase, dar și cu un mic ajutor de încredere!

MacuShield este suplimentul tău alimentar cu luteinăzeaxantină și mezo-zeaxantină, ce susține performanța vizuală!

Picture1

Articol realizat de:

Dr. Mocanu Valeria

Medic primar oftalmolog,

Șef de lucrări – UMF Victor Babeș Timișoara

Centrul Oftalmologic Prof. Munteanu, Timişoara

Policlinica Regina Maria Iulius Mall, Timişoara

Clinica Neoped, Timişoara

Optic Shop, Timişoara