fbpx
Zeaxantina, ghid complet. Tot ce trebuie să știi

Susținut de MacuShield

Totul despre zeaxantină: beneficii, proprietăți, surse alimentare

Zeaxantina face parte dintr-un important grup de carotenoizi, esențiali pentru sănătatea oculară, cunoscuți sub denumirea de xantofile. Împreună cu luteina și mezo-zeaxantina, zeaxantina este implicată în mod activ în protejarea retinei și maculei oculare, asigurând buna sănătate a ochilor și împiedicând astfel degradarea vederii noastre.

 

Zeaxantina este cea care conferă nuanța caracteristică anumitor tipuri de plante precum boiaua, porumbul sau șofranul, precum și unor fructe sau legume, aceasta putând fi regăsită în cantități însemnate în interiorul legumelor verzi, al fructelor galbene și portocalii sau a gălbenușurilor de ouă. Fiind un pigment cu origine vegetală, zeaxantina este produsă în interiorul plantelor, motiv pentru care aceasta poate fi asimilată în corpul uman numai prin alimentație, fie că este preluată din dietă sau din suplimente alimentare. 

 

Luteina, mezo-zeaxantina și zeaxantina fac parte din aceeași familie, a carotenoizilor maculari, a cărui rol în performanța vizuală nu poate fi subestimat. Zeaxantina este un puternic antioxidant, care protejează țesutul ocular împotriva efectelor negative ale luminii solare puternice, prevenind astfel numeroase afecțiuni de vedere.

 

Din acest motiv, este foarte important să asigurăm organismului nostru necesarul zilnic de zeaxantină, indiferent că o facem prin alimentație sau prin suplimente care conțin acest carotenoid macular important. Astfel, nu doar că vom putea contribui la menținerea bunei sănătăți a ochilor pe termen lung, dar vom putea preveni o serie de afecțiuni care ne pot afecta serios vederea – totul, cu un minimum de efort.

 

Tocmai de aceea, am pregătit pentru tine, în rândurile de mai jos, un ghid extensiv despre zeaxantină, menit să te ajute să înțelegi cât mai bine efectele zeaxantinei, proprietățile și beneficiile acesteia, precum și să afli care sunt cele mai bune surse alimentare de zeaxantină. Astfel, vei putea fi sigur că vei face cele mai bune alegeri când vine vorba de necesarul zilnic de zeaxantină pentru organism și pentru necesitățile tale concrete:

Ce este zeaxantina

Zeaxantina este unul dintre cei mai comuni carotenoizi care se găsesc în natură, jucând un rol instrumental în ciclul xantofil, un proces foarte important care are loc în interiorul celulelor vegetale. Mai simplu spus, alături de alți compuși utilizați în ciclul xantofil, zeaxantina are rolul de a asigura disiparea energiei în exces extrase de plante din lumina solară, protejându-le pe acestea de stresul foto oxidativ, care le poate reduce dramatic capacitatea de fotosinteză.

 

Zexantina este unul din cei 3 carotenoizi maculari ce pot fi întâlniți în țesuturile ochiului uman, ceilalți doi fiind luteina și mezo-zeaxantina. Având o compoziție chimică similară, dar proprietăți diferite, acești trei pigmenți maculari operează în tandem pentru a proteja ochiul de efectele nocive ale radiațiilor ultraviolete, acționând ca un filtru împotriva lor.

 

De asemenea, zeaxantina, mezo-zeaxantina și luteina joacă un alt un rol important în protecția țesutului ocular de efectele nedorite ale luminii. Lumina albastră poate avea un impact negativ la o intensitate prea mare, însă  zeaxantina, mezo-zeaxantina și luteina asigură absorbția acesteia într-un mod sănătos. 

În ceea ce privește distribuția în țesutul ocular, zeaxantina are o prezență dominantă în partea centrală a maculei și a retinei, în timp ce luteina este prezentă în zona periferică a retinei într-un raport de 2 la 1 față de zeaxantină. De asemenea, în zona centrală a maculei, zeaxantina se află în raport de 1 la 1 cu mezo-zeaxantina, aceasta din urmă neputând fi găsită în orice altă parte a ochiului.

Ce proprietăți are zeaxantina

Având puternice proprietăți antioxidante, zeaxantina luptă în mod activ cu radicalii liberi, a căror acumulare în organism se poate transforma într-o problemă serioasă, în special în ceea ce privește țesutul ocular. Astfel, zeaxantina reduce stresul oxidativ la nivelul ochilor, prevenind o serie de afecțiuni oculare ce pot afecta calitatea vederii, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

 

În numeroase studii științifice, zeaxantina și luteina sunt adesea menționate împreună, date fiind funcțiile lor similare în interiorul ochiului, dar și pentru că organismul uman este capabil să convertească luteina în zeaxantină. Cu toate acestea, proprietățile și modurile lor de operare sunt foarte diferite, întrucât zeaxantina este localizată în special în centrul retinei și al maculei, în timp ce luteina se găsește în proporție  mai mare în regiunile periferice ale acestora. 

 

Luate laolaltă, zeaxantina, luteina și mezo-zeaxantina formează pigmentul macular al ochiului, acesta fiind principala barieră împotriva efectelor negative pe care excesul de lumină le poate avea asupra vederii noastre.

În consecință, zeaxantina se remarcă printr-o proprietate foarte importantă și anume capacitatea de asigura o acuitate crescută a vederii, crescând abilitatea ochiului de a sesiza diferențe subtile de nuanță și umbre, dar protejându-l, în același timp, de disconfortul cauzat de lumina intensă. Mai mult, zeaxantina are un efect pozitiv și asupra duratei de recuperare a ochiului după expunerea la o sursă de lumină intensă, grăbind revenirea vederii la normal.

Ce beneficii are zeaxantina pentru organism

Cele mai importante beneficii pentru sănătatea oculară vin din sinergia zeaxantinei cu luteina și mezo-zeaxantina, familia acestor carotenoizi maculari făcând front comun împotriva efectelor nocive pe care excesul de lumină le poate cauza asupra ochilor.

 

Astfel, cele mai expuse țesuturi ale ochiului conțin până la 75% zeaxantină, aceasta absorbind peste 90% din lumina albastră care acționează asupra retinei, protejând-o pe aceasta din urmă împotriva deteriorării.

 

Totodată, zeaxantina joacă un rol important și împotriva razelor UV, acționând ca un filtru puternic împotriva acestora, lucru ce va contribui la reducerea efectelor stresului oxidativ și amânarea sau chiar prevenirea progresiei anumitor boli ale ochilor. 

 

Desigur, printre cele mai mari beneficii pe care ni le poate aduce consumul de zeaxantină se numără capacitatea sa de prevenție sau ameliorare a numeroase tipuri de boli și afecțiuni oculare, printre care se numără: cataracta, glaucomul și degenerescența maculară.

 

Un alt beneficiu important rezidă în proprietățile antioxidante ale zeaxantinei, care, mulțumită caracteristicilor sale, poate contribui și la reducerea inflamației în țesutul ocular, prevenind astfel o serie de afecțiuni de vedere. 

 

Asigură-te că obții necesarul zilnic de zeaxantină. Alege MacuShield, suplimentul alimentar dedicat performanței tale vizuale!

Află mai mult

Efectele deficitului de zeaxantină

Riscurile deficitului de zeaxantină sunt numeroase, iar impactul acestora asupra calității vederii nu poate fi neglijat, întrucât o carență menținută a acestui compus important nu va face altceva decât să agraveze orice afecțiuni de vedere cu care te confrunți.

 

Un deficit ridicat de zeaxantină este adesea asociat cu un nivel crescut de acumulare a radicalilor liberi în țesutul ocular, precum și un nivel crescut de inflamație, precum și cu progresia a numeroase tipuri de boli și afecțiuni de vedere, printre care se numără cataracta sau degenerescența maculară.

 

În plus, pe lângă riscurile dezvoltării unor afecțiuni de vedere, deficitul de zeaxantină va duce în mod invariabil și la instalarea disconfortului vizual, crescând simțitor sensibilitatea ochilor la lumină, lucru care va fi agravat în perioadele anului în care lumina se propagă mai puternic. 

Semne ale deficitului de zeaxantină

Părerea oftalmologului este esențială și nu poate fi neglijată în cazul oricăror suspiciuni pe care le-ai putea avea cu privire la performanța vizuală a ochilor, motiv pentru care nu ar trebui niciodată să neglijezi acest aspect.

 

Problemele de performanță ale ochilor, cum ar fi vederea neclară sau sensibilitatea crescută la lumină, pot fi cu siguranță semne că te confrunți cu un deficit de zeaxantină în organism și în special în țesutul ocular.

 

Un alt semn al deficitului de zeaxantină poate fi, de asemenea, un grad crescut de disconfort la nivelul ochilor. Astfel, mâncărimile, inflamarea sau reducerea acuității vizuale pot fi toate semne că te confrunți cu o carență de zeaxantină în organism.

fresh greens basil coriander lettuce purple basil mountain coriander dill green onion plastic boxes grey concrete 1

Surse alimentare de zeaxantină

O dietă bogată în zeaxantină și alți antioxidanți poate avea un impact puternic asupra prevenției afecțiunilor oculare, crescând densitatea pigmentul macular și îmbunătățind performanța vizuală a ochilor noștri.

 

Tocmai de aceea, este foarte important să ne asigurăm că dieta noastră conține necesarul zilnic de zeaxantină, indispensabil ochilor pentru a se menține sănătoși și pentru a ține la distanță orice fel de afecțiuni ce ne pot afecta vederea. Printre cele mai bune surse alimentare de zeaxantină remarcăm:

 

  • spanacul 
  • fisticul 
  • mazărea verde
  • salata verde
  • varza de Bruxelles
  • broccoli
  • dovleacul 
  • sparanghelul
  • morcovii

La ora actuală, nu există o recomandare oficial exactă cu privire la doza optimă de zeaxantină pe care ar trebui să o consumăm. Cu toate acestea, numeroase studii din domeniu reflectă faptul că o doză de cel puțin 2 mg de zeaxantină poate avea o serie de efecte benefice asupra organismului.

Suplimente cu zeaxantină vs alimente cu zeaxantină

Popularitatea suplimentelor cu zeaxantină este în prezent în creștere, lucru care nu este deloc surprinzător, dată fiind eficiența demonstrată clinic a acestor compuși asupra sănătății ochilor și a performanței vizuale.

 

De asemenea, e important de remarcat faptul că în cazul multor persoane, capacitatea de absorbție a zeaxantinei în organism poate fi diminuată de anumite boli sau afecțiuni, caz în care suplimentarea acestui compus poate deveni necesară, în special în cazul în care vederea le este afectată.

 

Întrucât zeaxantina este un carotenoid macular solubil în lipide, poți maximiza gradul de absorbție al acesteia în organism cu ajutorul unor alimente cu conținut ridicat de grăsimi Omega 3, cum ar fi avocado, uleiul de măsline, somonul sau tonul.

Ne găsești și pe:

logo macushield

Dacă ai orice fel de întrebare, nu ezita să ne contactezi!

Contact

031 104 0016

office@amdnobel.ro

Share This