Poate fi DMLV tratată în totalitate?
Există un tratament eficient pentru DMLV?
Atunci când vorbim despre degenerescența maculară, vorbim de o boală cronică. Vorbim de o boală care afectează pacienții vârstnici. Această afecțiune, din păcate, nu se poate vindeca în totalitate.
Ceea ce există în momentul de față în ghidul de tratament al acestei patologii este pentru a aduce o ameliorare acuității vizuale pacientului, pentru a aduce o îmbunătățire a calității vieții pacientului.
În ziua de astăzi, medicina se concentrează mai mult pe o ameliorare a calității vieții. Implicit, tratamentele pentru DMLV aduc o ameliorare, chiar o îmbunătățire a stării generale.
Poate pacientul să conducă dacă suferă de degenerescență maculară?
Pacienții trebuie să fie conștienți că această patologie poate să fie invalidantă. Trebuie să fie conștienți de gravitatea consecințelor acestei probleme.
Din păcate, pacientul devine incapabil să conducă. Bineînțeles, trebuie să conștientizeze pericolul la care se expune și pericolele la care expune ceilalți participanți la trafic.
În situația în care această patologie este depistată din timp, este tratată corespunzător și are o evoluție favorabilă, pacientul poate în continuare să conducă un autovehicul în limite legale.
De ce trebuie să știe medicul oftalmolog de istoricul medical?
Este foarte important pentru reușita actului medical și a tratamentului să existe o conexiune între medic și pacient.
Încredere și capacitatea de a-i spune tot ceea ce este relevant legat de bolile sale și de starea sa de sănătate este un element important în relația medic-pacient.
O patologie nu poate fi privită singular. Ea trebuie încadrată în contextul general al pacientului, ținând cont de toate problemele sale de sănătate.
Menținerea unui echilibru ale altor eventuale patologii poate ajuta în obținerea unui răspuns mai bun la tratament și o evoluție mai bună a patologiei oculare.
Dacă vrei să citești mai multe articole interesante din lumea oftalmologiei, te așteptăm pe blogul nostru!