Este bine cunoscut faptul că sensibilitatea la contrast este un aspect important în determinarea a ceea ce puteți vedea. Ea ne permite să distingem între fundal și prim-plan, ceea ce devine deosebit de util atunci când există condiții de iluminare slabă sau strălucire ridicată în jurul nostru!

Ochiul uman este mult mai sensibil la lumină decât ne dăm seama. Putem măsura acest lucru folosind ținte de rețea sinusoidală cu frecvențe diferite și observând modul în care acestea sunt percepute sau procesate pentru prelucrarea informațiilor vizuale în creier.

La fel ca și dispozitivele imagistice artificiale realizate tot de noi oamenii, vederea umană are, de asemenea, o funcție de transfer de modulație care ne ajută să percepem diferențele dintre lucruri la diferite frecvențe spațiale.

Sensibilitatea unei camere de fotografiat poate varia în funcție de fundal. Cu toate acestea, deoarece nivelurile de lumină se schimbă mai puțin decât valorile de expunere, este posibil ca aparatele foto cu sensibilități diferite să realizeze fotografii care vor ieși subexpuse sau supraexpuse.

Multă lume este surprinsă de această idee – la urma urmei, cum ar putea ca realizarea fotografiilor să se schimbe atât de mult doar pentru că folosești un tip de umbră diferit? Răspunsul se află adânc în ceea ce constituie fotografia în sine: Colorimetria a fost întotdeauna o formă de artă despre echilibrarea contrastului pe mai multe canale.

Revenind la viata reala, funcția de sensibilitate la contrast a ochiului uman este un subiect interesant de studiu, deoarece s-a constatat că nu numai forma acesteia concordă în rândul subiecților normali, ci și valorile sale absolute. Cu toate acestea, nu putem atribui aceste proprietăți mecanismelor optice; în schimb, ele trebuie să fie înțelese prin intermediul activităților de procesare a imaginilor în căi precum cele utilizate de animale, insecte sau păsările care nu utilizează conuri pentru formarea imaginii.

Oamenii sunt adesea diferiți în ceea ce privește modul în care văd lucrurile.

Atunci când ne mișcăm ochii, aceștia sunt bombardați în mod constant de imagini și modele diferite, ceea ce face dificilă urmărirea lor. Ce-ar fi dacă ai putea folosi o tehnică pentru această sarcină? Ideea din spatele sensibilității la contrast se bazează pe faptul că, atunci când există prea multă stimulare în același timp, nu se mai pot percepe clar toate detaliile, ci se extrag informații doar din trăsăturile importante, cum ar fi marginile contrastante sau formele cu valori ridicate de luminozitate (cum ar fi petele luminoase).

Funcția de sensibilitate la contrast variază în funcție de mărimea, luminozitatea și mișcarea (sau pâlpâirea) țintelor de testare; se schimbă în funcție de cum se adaptează retina la un moment dat.

Abia recent a început să se studieze modul în care ochii noștri procesează imaginile luate în condiții de lumină slabă, iar stabilirea nivelului sensibilității la contrast a devenit o tehnică importantă pentru studierea acestei funcții. 

Sensibilitatea la contrast este o măsură esențială a funcției vizuale. Este necesar să aveți o bună sensibilitate la contrast pentru a fi în siguranță atunci când conduceți în condiții de vedere slabă, cum ar fi ploaia. Fără aceasta, este posibil să nu puteți vedea suficient de clar ce se află în fața mașinii și să ajungeți să vă ciocniți de ceva! Numeroase studii arată că șoferii cu scoruri de contrast mai bune au fost mai puțin predispuși decât colegii lor să fie implicați în accidente în timp ce conduceau în diverse scenarii de trafic.