fbpx
8 lucruri pe care nu le înveți la școala de șoferi

Susținut de MacuShield

Cu cât conduci mai mult, cu atât afli cum să stăpânești mai bine mașina și înțelegi mai bine comportamentul oamenilor în trafic. Cu toate acestea, există anumite tips&tricks pe care uneori nici cei experimentați nu le cunosc.

 

  1.     Simte roțile

Ei bine, dacă vrei să eviți gropile și să nu îți zgârii capacele de roți atunci când parchezi, atunci este important să înveți în ce poziție sunt roțile din fata.

  1.     Așteaptă să se usuce frânele după ce ai intrat într-o băltoacă

Atunci când conduci pe ploaie și întâlnești o baltă, fii pregătit. Primul pas este să încetinești înainte de a te apropia suficient de mult și să menții o viteză constantă până ieși. Dacă accelerezi, e posibil să intre apa sub mașina. Dacă se ajunge la acvaplanare, știi deja că poți pierde controlul mașinii.

Când ai trecut de băltoacă, nu opri motorul și nu schimba viteza. E important să usuci mai întâi frânele. Cum? Apasă pedala de accelerație, apoi frâna de câteva ori. Frecarea cauzează căldură, astfel încât apa se evaporă din plăcuțele de frână.

 

  1.     Dacă mașina nu pornește, aprinde faza lungă

Uneori, iarna, mașina nu pornește din prima încercare. Înainte de a renunța, ia în considerare încălzirea acelei baterii prin pornirea fazei lungi, a radioului sau a indicatorului de direcție.

 

  1.     Pornește aerul condiționat din când în când

Este o idee bună să pornești aparatul de aer condiționat chiar și atunci când nu ai nevoie de el. Acest lucru v-a ajuta ca lichidul de răcire să nu se scurgă sau să se usuce, ceea ce poate cauza probleme iarna sau vara.

 

  1.     Coboară oglinda retovizoare noaptea

În școală nu te învață că oglinda retrovizoare are două moduri. Asta te ajută mult noaptea când simți că luminile șoferului din spate te deranjează. Există de regulă o manetă sau buton sub oglindă.

  1.     Nu te lăsa păcălit de viteză

Atunci când conduci pe un drum drept, viteza pare să fie de 2 ori mai mică decât este în realitate. Dacă, vrei să virezi, e bine să arunci o privire asupra vitezei, ca să ai timp să o controlezi din a derapa și a nu apuca să îți ții banda.

 

  1.     Lasă roțile în poziție corectă

De ce întorci roțile în prealabil înainte de a vira la stânga? Acest lucru este periculos și poate provoca un accident. Dacă cineva îți lovește mașina din spate, s-ar putea să te arunce pe o altă bandă unde lovirea altor vehicule va deveni inevitabilă.

 

  1.     Folosește frâna de mână

Frâna de mână este cel mai bun prieten al tău atunci când parchezi. Folosește-o în mod regulat, chiar dacă nu parchezi în unghi. Singura excepție este vremea foarte rece. În astfel de condiții, ar fi bine să eviți să folosești frâna de mână pentru ca plăcuțele de frână să nu înghețe.

Ne găsești și pe:

logo macushield

Dacă ai orice fel de întrebare, nu ezita să ne contactezi!

Contact

031 104 0016

office@amdnobel.ro

Share This